Caraş-Severin, Romania

Câştigător al ultimelor trei ediţii, „Palatul reşiţean“ a fost detronat, în 2008, de Palatul Copiilor şi Elevilor Arad, aceasta şi datorită faptului că reprezentanţii săi nu au luat startul în toate probele din concurs.

Oricum, aşa cum a ţinut să precizeze ing. Sorin Savu, poziţia ocupată este una onorantă, având în vedere nivelul întrecerilor. S-au remarcat, în mod deosebit: Andrada Trancotă, Melisa Kiss, Alexandra Paraschi, Andrada Buşoi, Răzvan Signean, Victor Vâlceanu, Simona Neda, Hanelore Georgescu, Alexandru Neda – karate (antrenor Zoltan Lipan); Marius Cârjan, Iulian Rusu, Darius Vâlsan, Ernest Chira – karting (instructor Sorin Savu).

Succes caransebeşean

La navomodele (instructor Sorin Savu), echipajul reşiţean a ocupat locul al IV-lea, la şah (prof. Trandafir Laurenţiu), Sergio Lipan a obţinut o menţiune, iar micii fotbalişti reşiţeni (prof. Cristian Opre) au avut o comportare onorabilă.

În fine, echipajul de băieţi şi fete al Clubului Copiilor din Caransebeş, coordonat de prof. Ioan Rein, a ocupat locul întâi în proba de tenis de masă.

Marius Moraru

[email protected]