Caraş-Severin, Romania

Şandor Iuhos, organizatorul de evenimente artistice a creat proiectul „Target specific applications: stencil&sticker indoors” prin care le pune la dispoziţie artiştilor stradali 20 de metri liniari de panouri din rigips, înalte de 60 de centimetri. „Există un număr de oameni pe care ne bazăm, studenţi de la Universitatea de Artă şi Design, dar îi aşteptăm şi pe cei din stradă care practică acest limbaj visual în spaţiul public“, a spus Şandor Iuhos.

 

Localul pune la îndemâna grafferilor şi tuturor celor dornici de participare o cantitate (modestă) de materiale: sprayuri, markere, coli autocolante, materiale pentru şabloane. Acţiunea va începe în 21 iunie şi va dura până în 9 august. Panourile montate în cafenea pot fi uşor mutate şi au fost gândite pentru a fi expuse în spaţiul public.

 

 

În măsura în care acţiunea va avea rezultat, organizatorul va contacta autorităţile locale pentru a primi aprobarea de a expune permanent lucrările în spaţiul public. Plăcile pot fi protejate împotriva intemperiilor, a explicat Şandor Iuhos, care a adăugat că unul dintre locurile und ear putea fi expuse panourile este Bastionul Croitorilor, aflat în curs de restaurare şi de transformare în Centru Cultural.

 

„Ar fi un loc potrivit în exterior, sub acoperiş, dacă va arăta bine“, a spus Iuhos, care a adăugat că oricare ar fi locul unde vor fi expuse creaţiile grafferilor, acesta trebuie să arate că lucrările nu sunt făcute spontan afară, ci sunt aduse special după ce au fost realizate.
Scot graffiti-ul din anonimat
Prima încercare de a-i da desenului stradal statutul de artă a fost făcută pe 7 mai. Acţiunea de atunci a cafenelei clujene a avut un impact mai restrâns, însă proiectul de peste vară doreşte să oficializeze arta stradală în rândul publicului larg.

Raluca Bugnar