Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – La cinematograful Dacia din Reşiţa vor rula proiecţii de film 3D. Municipalitatea reşiţeană s-a asociat cu o societate comercială din Bucureşti, pe o durată de un an, în vederea realizării de proiecţii de film, se arată într-un comunicat remis redacţiei.

Societatea asigură echipamentul tehnic necesar şi difuzarea celor mai noi producţii cinematografice. Potrivit estimărilor reprezentanţilor societăţii, filmele vor putea fi vizionate începând din 22 ianuarie.

În cadrul acestui parteneriat, vor rula săptămânal, de vineri până duminică, atât proiecţii de film 2D cât şi 3D, fiind prezentate 10-12 premiere de film pe lună şi chiar avanpremiere, o dată la 2 luni.

Preţul unui bilet pentru un film 2D este de 10 lei iar pentru un film 3D – 15 lei.

De asemenea, reşiţenii vor avea posibilitatea să cumpere popcorn şi alte asemenea produse de la un stand amenajat la intrarea în cinematograf. JCS-A.M.

 

Programul filmelor în perioada 22-25 ianuarie:

 

Joi, 22 ianuarie

Ora 20,00 – Hobbitul: Bătălia celor Cinci Oştiri – 3D

 

Vineri, 23 ianuarie

Ora 14,00 – Al Şaptelea Fiu – 3D
Ora 16,15 – Mortdecai
Ora 18,30 – De neînvins
Ora 21,15 – Hobbitul: Bătălia celor Cinci Oştiri – 3D

 

Sâmbătă ,24 ianuarie

Ora 10,00 – Cei 6 Supereroi 3D (dublat)
Ora 12,00 – Cei 6 Supereroi 3D (dublat)
Ora 14,00 – Al Şaptelea Fiu – 3D
Ora 16,15 – Mortdecai
Ora 18,30 – De neînvins
Ora 21,15 – Hobbitul: Bătălia celor Cinci Oştiri – 3D

 

Duminică, 25 ianuarie

Ora 10,00 – Cei 6 Supereroi 3D (dublat)
Ora 12,00 – Cei 6 Supereroi 3D (dublat)
Ora 14,00 – Al Şaptelea Fiu – 3D
Ora 16,15 – Mortdecai
Ora 18,30 – De neînvins

Ora 21,15 – Hobbitul: Bătălia celor Cinci Oştiri – 3D.