Caraş-Severin, Romania

BUCUREŞTI – Alina Gorghiu a fost aleasă, joi, noul președinte interimar al PNL, cu scorul de 47 de voturi, în timp ce Ludovic Orban a obținut doar 28.

Într-o scurtă declaraţie de presă, Alina Gorghiu a declarat că PNL trebuie să treacă printr-un proces de recredibilizare şi că votul arată că în partid există unitate. Totodată, a ţinut să-i transmită preşedintelui ales, Klaus Iohannis, că liberalii îi vor sta alături în ceea ce priveşte proiectele asumate de acesta în campania pentru prezidenţiale.

Marcel Vela, preşedintele PNL Caraş-Severin şi vicepreşedinte la nivel naţional, ne-a declarat: „Nu a fost ușor să alegem între experiență și speranță. Miercuri seara, la întâlnirea neoficială la care a participat și președintele Klaus Iohannis, retragerea lui Teodor Atanasiu și propunerea sa pentru un candidat tânăr, care să reprezinte altceva în politica românească, așa cum au dat semnalul și românii în 16 noiembrie, au fost motive serioase ca astăzi să cumpănim extrem de bine. Faptul că și Klaus Iohannis a susținut această soluție este o garanție că PNL va fi partenerul președintelui în proiectele sale pentru România. Eu am votat Alina Gorghiu pentru calitățile ei umane, profesionale și politice, cât și pentru faptul că alegătorii noștri vor lideri noi în politica românească“.

„A fost un vot care prin numărul de opţiuni din partea membrilor Biroului Permanent Național spune totul. Alina Gorghiu a avut o activitate susţinută în Partidul Național Liberal. În ultima perioadă a fost alături de Klaus Iohannis în această campanie complicată, grea, pentru funcţia de preşedinte al României. Este un foarte bun comunicator. Din punct de vedere personal, am colaborat foarte bine cu Alina Gorghiu în perioada în care am dus PNL din ALDE în PPE. Cred că este o alegere fericită pentru noi”, a declarat vicepreşedintele PNL Sorin Frunzăverde.