Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Anul acesta, județul Caraș-Severin nu figurează cu niciun un produs în Registrul Național al Produselor Tradiționale.

Respectivul registru a fost dat publicității recent de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. O posibilă explicație ar fi aceea că Ministerul a introdus criterii foarte stricte de acreditare. Astfel, produsul trebuie să fie fabricat din materii prime locale fără chimicale, să prezinte o rețetă veche de cel puțin 30 de ani specifică locului de prelucrare și un mod de producție tradiționale dar și să includă operațiuni de prelucrare realizate manual. Așa se face că la 30 noiembrie 2014, termenul limită de atestare, produse care în anii trecuți figurau ca tradiționale, precum lactatele de Vermeș, țuica de Dezești, pâinea bănățeană coaptă pe vatră, zacusca de ciuperci sau mezelurile de casă, nu se mai regăsesc în Registrul Național al Produselor Tradiționale.

Oficialii MADR spun că, potrivit noilor reguli de atestare, un produs tradiţional trebuie să se diferenţieze clar de alte produse din aceeaşi categorie iar problemele apărute sunt legate de faptul că se producea industrial iar comercianții voiau să vândă produsele ca tradiționale. Chiar și așa, la diferitele târguri organizate în Caraș-Severin putem găsi standuri cu produse tradiționale, la prețuri destul de piperate. Cei care cumpără trebuie să știe însă că la aceste standuri este obligatorie afișarea unei copii a atestatului de înregistrare în RNPT iar produsele trebuie să fie marcate cu un logo național standardizat.