REŞIŢA – Cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă Anti-HIV/SIDA (marcată anual în lume pe 1 decembrie), Asociaţia „Inocenţă şi Speranţă“ din Reşiţa, în colaborare cu Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Aurora“ din municipiu, a organizat o acţiune în cadrul căreia un grup de zece elevi – sub indrumarea prof. Anghel Păun – au derulat o campanie de informare despre HIV/SIDA pe străzile Reşiţei.
La începutul acestei săptămâni, au împărţit pliante trecătorilor şi au dat drumul, pe râul Bârzava, unei candele aprinse, în semn de solidaritate cu persoanele care şi-au pierdut viaţa începând din 1988, răpuse de SIDA, această cruntă maladie.
Tot legat de Ziua Mondială de Luptă Anti-HIV/SIDA, Asociaţia Inocenţă şi Speranţă, alături de Colegiul Naţional „Mircea Eliade“, organizează o fundiţă umană. Evenimentul a fost programat pentru ziua de vineri, 5 decembrie, de la ora 10.45, pe terenul de sport al instituţiei de învăţământ, după cum ne informează Petrică Agape, preşedintele asociaţiei reşiţene.