Spectatorii care au poposit sâmbătă în tribunele Stadionului „Gloria“ au putut vedea la lucru două formaţii din Liga a IV-a „Complet Construct“ şi una din Liga a III-a. Gloria Reşiţa şi Berzobis Berzovia (ambele din eşalonul al IV-lea) şi echipa timişeană Calor Timişoara (din Liga a III-a) au jucat între ele, fiecare meci disputându-se pe durata a 45 de minute, astfel încât, la final, toate participantele au putut bifa 90 de minute.
Clasament neoficial
Nu s-a alcătuit nici un clasament, scopul fiind testarea jucătorilor înaintea unei noi ediţii de campionat. Totuşi, o ierarhie neoficială le are pe gazde pe prima poziţie, urmate de Calor şi de Berzobis. Această din urmă formaţie, nou-promovată în Liga a IV-a, are în componenţă câţiva jucători cunoscuţi, care au evoluat chiar şi în Liga a II-a, la FCM Reşiţa, cum ar fi Gurici, Boterez sau Hamat.
În primul joc, Gloria Reşiţa şi Berzobis Berzovia au terminat la egalitate, 2-2. Au marcat: S. Izvernar (min. 20), Oncica (min. 25), respectiv Ciurea (min. 27), Hamat (min. 41). Gloria: Jorz – Feleagă, Fomitescu, Pop, Vasiliu – Filipoaica, Zgăbei, Hapău, Oncica – S. Izvernar, Anghel. Au mai jucat: Călin, Beică, Mateaşi, Oprea, Nica; Berzovia: Băluţă – Rarinca, Gurici, Hamat, Pitaru – Ciurea, Boterez, Slătaru, R. Dumitru – P. Dumitru, Martin. A mai jucat: Vulpoi. Apoi, s-au întâlnit Gloria Reşiţa şi Calor Timişoara, scor 1-0, prin golul înscris de Vasiliu (min. 21).
Victorie timişeană
În fine, în ultima confruntare, Calor s-a impus cu 2-1 în faţa echipei din Berzovia.
Au marcat: Coca (21 şi 35), respectiv Pitaru (min. 11). Berzovia: Băluţă – Rarinca, Hamat, Gurici, Pitaru – Ciurea, Boterez, Slătaru, P. Dumitru – Vulpoi, Martin. Au mai jucat: R. Gânja, C. Gânja, Ioiart, Dicu, Bunea.
Au arbitrat: D. Voina (Reşiţa), R. Nistoran (Oraviţa), C. Radu (Anina).
Cosmin Radu