MEHADIA – Luni, Inspectoratul Teritorial de Muncă al Judeţului Caraş-Severin a fost anunţat cu privire la producerea unui eveniment, în urma căruia un bărbat în vârstă de 54 de ani a murit.
Incidentul s-a produs la intrarea în comuna Mehadia, duminică, în jurul orei 11.00, pe drumul ce leagă municipiul Caransebeş de oraşul Orşova. Potrivit datelor primite de la ITM Caraş-Severin, bărbatul, care lucra ca şofer la o firmă cu sediul în Caracal, a murit strivit de autocarul pe care-l conducea în momentul în care acesta a încercat să schimbe roata din faţă a vehiculului.
Evenimentul este cercetat de inspectorii Serviciului Control Securitate şi Sănătate în Muncă pentru stabilirea împrejurărilor şi cauzelor producerii acestuia.