Caraş-Severin, Romania

Acum zece ani, la prima ediţie, totul părea o joacă. Nimeni nu mai ştie exact a cui fost ideea organizării festivalului care atunci s-a ţinut în poiana unui han. Apoi lumea a arătat tot mai mult interes pentru ceea azi cunoaştem ca fiind cel mai important festival de jazz din România.

Din 2001, implicarea lui Marius Giura şi mediatizarea în presa centrală aduc la Gărâna tot mai mulţi artişti valoroşi din ţară şi străinătate. Curtea hanului nu mai face faţă afluxului de public, aşa că, din 2004, festivalul se ţine în Poiana Lupului.

La Gărâna sosesc, an de an, nume tot mai grele din lumea jazz-ului. Anul trecut au cântat aici artişti ca Jean-Luc Ponty, Slawomir Jasckulke sau George Baicea Band.

Pentru anul acesta, la Festivalul de jazz de la Gărâna pregătesc 13 concerte cu artişti din ţări ca România, Olanda, Suedia, Polonia, Germania, Franţa sau SUA.

Preţul anunţat al biletelor pentru concertele din zilele de 12, 13 şi 15 iulie este de 20 de lei, iar pentru ziua de 14 iulie, biletele vor costa 30 de lei. În această zi, pe scena festivalului va urca Jan Garbarek Group, formaţie care reuneşte muzicieni din Norvegia, Germania şi Franţa.

Pe lângă recitalurile de muzică, artişti plastici români şi străini îşi vor expune lucrările în perioada festivalului. Sunt anunţate spectacole neconvenţionale ale unor trupe de teatru, reprezentaţii de jonglerie şi acţiuni menite să aducă muzica de calitate în sufletele tinerilor bombardaţi cu kitch-ul ieftin care câştigă teren.

Ionel Ivaşcu

[email protected]