Pe măsură ce data scrutinului se apropie, manevrele de pe scena politică devin tot mai îndrăzneţe. Uneori, de-a dreptul şocante. Însă „actorii” nu prea au de ales, trebuie să scornească la fiecare luare de cuvânt câte ceva nou altfel riscă să fie huiduiţi de public, sau, mult mai rău, ignoraţi.
Nici săptămâna trecută nu a fost lipsită de astfel de mişcări. Mai întâi a fost Victor Ponta, care a comparat regimul lui Traian Băsescu cu cel nazist. Deşi ideea este mai mult decât ridicolă, are în acelaşi timp şi o anumită doză de şiretenie dacă stai să te gândeşti cui i se adresează – în niciun caz celor care îi sesizează absurditatea. Iar cei care au putut să creadă că Traian Băsescu va trage în ei la faimosul marş pentru „libertatea presei” vor crede absolut orice, inclusiv că actualul preşedinte ar fi reptilian. Deci, din acest punct de vedere, Ponta a nimerit în plin. În plus, el lansează astfel un atac oblic şi la adresa principalului său contracandidat, amintindu-le românilor că respectivul e neamţ. Dacă mişcarea lui Ponta, deşi eficientă, a fost destul de primitivă pentru că a fost prea directă, Traian Băsescu a replicat într-un mod mai abil, declaraţia sa despre misteriosul candidat care ar fi agent sub acoperire trecând promisiunile de „debăsificare” ale lui Ponta pe locul doi. În timp ce premierul vrea să se folosească de groaza evidentă stârnită de amintirea lui Hitler, preşedintele apelează la o teamă mai difuză dar cu rădăcini adânci în subconştientul românilor, dusă de multe ori până la nivel de paranoia – cea a omniprezentelor „servicii”.
Fireşte, Traian Băsescu nu ne va spune cine este respectivul agent; asta este şi ideea, să ţină oamenii pe jar. Cât timp se vor întreba, se vor teme. În schimb, ne va spune cine NU este agent, adică pe cine putem vota în siguranţă. Altfel spus, „nici eu nu acuz pe cineva, doar spun…”. Două atacuri aparent cât se poate de diferite dar în esenţă identice, putând fi interpretate ca apeluri la alegători să voteze responsabil însă fiind în realitate exact opusul: îndemnuri ca românii să nu se gândească la ce ar fi cel mai bine pentru ei, ci la răul cel mai mic şi să voteze din frică. Iar dacă în 1990 l-au ales pe Iliescu înspăimântaţi de „moşierii” lui Raţiu şi Câmpeanu, în 1992 l-au reales de teama „fasciştilor” din Piaţa Universităţii, în 1997 au mers pe mâna lui Constantinescu de teama de a nu fi lăsaţi în afara Europei, în 2000 l-au rechemat pe Iliescu de teama lui Vadim iar în 2004 l-au ales pe Băsescu pentru a nu ajunge pe mâna lui Năstase, de ce nu ar funcţiona şi acum?