În cel de-al doilea deceniu al mileniului III este impardonabil să nu ai cont pe Facebook. Nu contează cât eşti de deştept, bogat, frumos sau de succes, contează cum şi cât de activ eşti pe omniprezenta jucărie a lui Zuckerberg. E păcat să nu ştie lumea că ai pantofi verzi, că ai gătit legume la cuptor, că ai fost în vacanţă în Halkidiki, că ai maşină bună şi gard din fier forjat în faţa casei.
Şi unde să te mintă prietenii mai frumos decât pe Facebook, doar acolo nu se uită în ochii tăi. Aşa că toată lumea îţi spune că eşti minunat şi tot ce faci este superb, chit că adevărul e departe de ceea ce suportă conturile acestei reţele de socializare.
Fireşte, nici politica nu putea să rămână insensibilă la aşa ceva. Ba chiar, am putea spune că Facebook se potriveşte ca o mănuşă cerinţelor politice moderne – cât mai mult zgomot şi culoare, cât mai puţină esenţă. N-ai nimic util sau inteligent de spus, măcar bate în cratiţă, pe principiul că nu există publicitate negativă. Sondajele de opinie contează prea puţin; important e câţi „prieteni“ virtuali ai şi câţi dau like la orice postezi. Dacă cineva „apreciază“ fiecare banalitate dureroasă sau prostie cruntă pe care o publici, înseamnă că-s şanse destule să pună şi ştampila pe numele tău. Iar pe Facebook poţi face lucruri care în viaţa reală ar fi de neiertat…
Poţi să te lauzi cu orice şi să găseşti oameni care nu doar să te creadă, ci chiar şi să lupte pentru tine cu încăpăţânare pe „frontul“ internetului. Poţi să te mândreşti cum le-ai tras câte un glonţ virtual în ceafă tuturor celor care-şi permit să te critice pe tine sau mâna care-ţi dă de mâncare (numai bine, aşa arăţi posesorului respectivei mâini că nu te hrăneşte degeaba). Sau poţi să ţipi în gura mare încercând să le bagi bine în cap tuturor că libertatea presei este un concept nealterat ce place şi că politica este singurul domeniu în care această liberatate este respectată şi susţinută. Politicienii, indiferent de culoarea politică, se bat în like şi share, numărul de fani spune mai multe decât platforma electorală, presa pândeşte hămesită orice postare iar Facebook a devenit oglinda preferată.
Una de circ, ce-ţi distorsionează imaginea şi în care, în funcţie de cum te poziţionezi, poţi arăta ceea ce doreşti, indiferent de realitate. Poţi proiecta şi poţi vinde amăgiri. Ce-ţi trebuie mai mult? În România de azi, iluziile cântăresc greu.
Nina Curiţa