Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – În Sala Sporturilor din Arad se vor desfăşura, timp de trei zile, în perioada 13-15 iunie, întrecerile Cupei Dragonul la karate.

Printre participanţi, care se anunţă a fi în număr foarte mare, conform tradiţiei competiţiei, se vor regăsi şi 52 de componenţi ai CS Sport Star Anina, pregătiţi de antrenorul Marian Mesinschi. Şi majoritatea dintre ei speră să urce pe cât mai multe podiumuri de premiere.

„De această dată vom deplasa şi sportivi de la secţia din Bozovici, unde activitatea a prins contur, ne-a declarat prof. Marian Mesinschi. Pentru ei va fi prima prezenţă la un concurs cu caracter regional. Le va fi foarte greu, dar avem încredere în ei, în perspectiva următoarelor competiţii. Alte pretenţii avem însă de la cei mai experimentaţi. Aşadar, având în vedere că vom fi însoţiţi şi de mai mulţi părinţi, oraşul Anina va fi reprezentat de o delegaţie numeroasă“.