REŞIŢA – După o minivacanță de trei zile, atleții își reiau pregătirile în stațiunea timișeană.
Reveniți acasă, de la Campionatele Naționale de 50 km marș, seniori și tineret, cu șase medalii, sportivii de la Universitatea Reșița își vor relua, de miercuri, 4 iunie, la Buziaș, în perspectva următoarelor competiții oficiale, una națională și una internațională. Este vorba despre Marius Cocioran, medaliat cu aur, la individual și cu echipa, Narcis Mihăilă, vicecampion național, Cosmin Băhneanu, medaliat cu bronz la seniori, și cu aur la tineret, și Alin Știrbu, locul patru la seniori și poziția a doua la tineret, toți patru fiind pregătiți de profesorii Iosif și Octavian Măzăran. Astfel că rezultatele foarte bune de la București i-au mobilizat și, pentru a-și îmbogăți zestrea de medalii au decis să respecte cu strictețe, fără nici un rabat, programul de pregătire impus de antrenorii lor. Drept urmare, se întorc în stațiunea timișeană unde beneficiază de toate condițiile, locație pe care o consideră ca fiind a doua casă. Lor li se vor adăuga Doru Ursu și Robert Lațcu.
Referitor la programul imediat următor, prof. Iosif Măzăran ne-a precizat: „Băieții au avut câteva zile libere, binemeritate, după o perioadă extrem de grea, finalizată cu șase medalii naționale. Ne vom întoarce la Buziaș, unde beneficiem de condiții foarte bune de pregătire, unde ne simțim excelent. Pentru că, în 12 iulie, avem Campionatele Naționale de 20 km marș, iar Marius Cocioran are, în perioada 12-18 august a.c., Campionatele Europene de 50 km marș, în Elveția, la Zurich. Deci, nu avem timp de pierdut, fiindcă ne dorim noi medalii. La naționale ne vom prezenta cu două echipe, una de seniori și una de tineret. Cu precizarea că Marius Cocioran va merge în tempo de 50 km, pentru a ajuta echipa de seniori. Practic testul de 20 km, care ar fi trebuit susținut la Buziaș, îl va da la București”.