Caraş-Severin, Romania

Cel mai mare pasaj din municipiul de pe Bârzava, cel care uneşte cele două părţi ale oraşului, a fost grav avariat sâmbătă noaptea. Din cauză că nu şi-a luat toate măsurile de siguranţă, un şofer care conducea un tractor ce remorca o platformă trailer, care transporta un excavator, a avariat serios trei dintre grinzile principale ale pasajului.

Fiind mai înalt, braţul excavatorului a rupt grinzile, distrugând betonul şi îndoind fierul-beton din structura de rezistenţă.

La faţa locului au sosit poliţiştii de la circulaţie, reprezentanţi ai Primăriei Reşiţa precum şi reprezentanţii Inspectoratului pentru Construcţii al Judeţului Caraş-Severin. Deoarece structura de rezistenţă a podului a fost grav avariată, s-a luat măsura restricţionării traficului pentru autovehiculele cu o greutate mai mare de 1,5 tone.

Cei mai afectaţi de această decizie sunt transportatorii de fier vechi, care aprovizionează cu materie primă combinatul siderurgic.

Acestea transportă, folosind camioane de mare capacitate, câte 40 de tone de fier odată iar acum, maşinile vor trebui să facă manevre suplimentare.

De asemenea, pasajul este singura cale prin care tramvaiul ajunge din cel mai mare cartier al oraşului, Lunca Bârzavei, în centrul administrativ şi oraşul vechi.