Caraş-Severin, Romania

Curtea de Arbitraj a judeca cauzele în legătură cu oprirea definitivă a jocului SC FC Rapid SA Bucureşti – SC FC Steaua Bucureşti SA, disputat la data de 20 martie, în cadrul etapei a 24-a a campionatului naţional Liga I. Cel de-al treilea recurs, formulat împotriva deciziei Comisiei de Apel a FRF, din data de 9 aprilie, a fost respins ca neîntemeiat, astfel rămânând ca temeinice şi regulamentare hotărârile Comisiei de Disciplină a FRF, din data de 29 martie:sancţionarea clubului SC FC Rapid SA Bucureşti cu forfait (pierderea jocului cu 3-0), cu penalitate sportivă de 53.500 lei şi cu organizarea a două jocuri fără accesul publicului, conform site-ului oficial al Federaţiei Române de Fotbal. Decizia a fost luată ieri, iar aceasta afectează în primul rând clubul CFr 1907 Cluj, care în eventualitatea în care Rapidul ar fi câştgat meciul cu Steaua ar ocupa acum poziţia de lider înainte cu patru etape de finalul campionatului.

Rareş Iordache