LUPAC – În etapa a XVI-a a Ligii a III-a de fotbal, Seria a IV-a, liderul FC Caransebeș a învins în deplasare, la Lupac, cu 1-0, pe Muncitorul Reșița.
Scorul a fost deschis foarte repede, în chiar minutul 3, atunci când Şandru a executat un corner de pe dreapta, Dubei s-a înălţat la 10 metri şi a trimis cu capul precis, în dreapta lui Giurcanu, mingea intrând în plasă în ciuda eforturilor pe care le-a făcut Voin pentru a împiedica golul. În minutul 82, oaspeţii se puteau desprinde pe tabela de marcaj, la o fază în care nou-intratul Gheju, aflat la prima atingere de balon, a scăpat spre poarta lui Giurcanu, a intrat în careu, şi de la 12 metri a şutat puternic, însă goal-keeper-ul gazdelor a reuşit să respingă în corner.
Peste doar patru minute gugulanii şi-au mai trecut în cont o ocazie, când Negoescu, aflat pe dreapta, a trimis la Gheju, şutul acestuia fiind respins din nou de Giurcanu, până la Beică, fundaşul gazdelor a trimis la portar, care a prins balonul, „centralul” acordând lovitură liberă indirectă, de pe linia careului de 6 metri, pentru oaspeţi, rămasă fără rezultat.
Muncitorul Reşiţa: Giurcanu, Fedor, Beică, R. Costachi, C. Doană, Fara, Ţimbota (min. 72, Bobină), Pitaru (min. 57, Lazarovici), Voin (min. 52, Boltaşu), Vişatovici, Oncică. Antrenori: Viorel Lolea, Adrian Cârjan.
FC Caransebeş: Haidău, R. Artimon, Goşa, Dubei, Roiu, Şandru (min. 65, Săulescu), Suru, Artean, Negoescu (min. 89, Ionescu), Poiană (min. 83, Constantinescu), Vlăduţi (min. 81, Gheju). Antrenori: Iosif Rotariu, Sorin Gheju.