Caraş-Severin, Romania

O situaţie interesantă, oarecum surprinzătoare. Luni dimineaţă a declarat, la Radio Total, că nu mai doreşte să fie preşedinte la UTA şi pleacă de la Arad, dacă Sandu Ion e de acord să îi ofere garanţia ca va fi despăgubit cu patru milioane de euro, dacă UTA va retrograda în următorii doi ani.

Până atunci, însă, a făcut demersuri şi a renunţat la sigla clubului UTA, care era înregistrată la el la firmă şi a cedat-o Primăriei din Arad. Demisia a survenit în urma scandalului iscat, în urmă cu mai multe săptămâni, de declaraţiile lui Sandu Ion, care a atacat dur jucătorii şi pe Lăcătuş. Din acel moment, Nicolae Bara a început să se îndepărteze de partenerul său, care era în urmă cu banii, investiţia lui Sandu Ion fiind mai mică cu 1,3 milioane de euro.

„Renunţ la funcţia de preşedinte al Consiliului Director de la UTA, fără nici o pretenţie financiară, însă Sandu Ion să-mi garanteze – cu patru milioane de euro – că echipa nu va retrograda în următorii doi ani” – a sunat anunţul lui Bara. Interesant e şi faptul că acesta ar dori să rămână finanţator la UTA, dar nu se ştie cu ce sume, acest lucru nefiind anunţat.

La rândul său, vicepreşedintele Consiliului Director, Sandu Ion a fost bucuros când a auzit că Nicolae Bara a demisionat:

„Sunt fericit că telenovela e la final. Voi accepta şi demisia sa şi propunerea care mi-a făcut-o. Eu, însă, nu cred până nu văd. Să am hârtia de la el, mergem la notar şi o semnez. Am auzit că a spus că marţi s-ar putea rezolva totul, dar eu nu cred. Eu doresc să ne întâlnim, să văd hârtia şi să o legalizăm. Asta durează puţin. Să ştie şi Bara şi alţii, că am resurse financiare să ţin UTA, nu sunt calic aşa cum crede el şi cum au fost intoxicaţi şi alţii” – a declarat, ieri, imediat ce a sosit în România, Sandu Ion.

L.S.