Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Pentru elevii clasei a II-a A, de la Şcoala Gimnazială Nr. 7 din municipiu, vacanţa de toamnă a însemnat un nou prilej de călătorie pe cărările Banatului de munte.

De această dată, paşii i-au purtat în zona turistică Văliug – Crivaia. Însoţiţi de înv. Cristina Ardeleanu, ing. Vilhelm Szabo, de la Apele Române Caraş-Severin, şi Ioan Mato, de la Asociaţia Prietenii Munţilor, elevii au vizitat lacul Văliug şi barajul Gozna, unde au primit informaţii de specialitate despre construirea celor două baraje. Drumeţii au făcut o scurtă oprire şi la centrala Crăinicel, dar şi la biserica romano-catolică din localitatea Văliug, care este monument istoric.

Elevii au făcut cunoştinţă şi cu primarul comunei Văliug, Sorin Blaga, care le-a vorbit despre dezvoltarea localităţii, de la înfiinţarea sa până astăzi, când aceasta este un adevărat sat turistic, cu potenţial de agrement atât pe timpul verii, cât şi iarna. De la biserică, excursioniştii s-au îndreptat înspre Vila Klauss şi păstrăvăria din zona Crivaia. Acţiunea face parte din cadrul proiectului educaţional, „Călători în Banatul Montan”, derulat de Şcoala Gimnazială Nr. 7, despre care Jurnal CS a mai scris şi cu alte ocazii.