CARAŞOVA – În zile de sărbătoare, la biserică sau la nunţi, tinerii îşi poartă cu mândrie portul, cusut în case de mame sau bunici.
Maria Filca este mamă şi bunică. Fiicele îi sunt plecate în străinătate de ani buni, iar acasă locuieşte numai cu nepoata sa, în vârstă de 19 ani. Pe lângă treburile zilnice din gospodărie, Maria coase şi brodează costume populare. Cele mai multe sunt zestrea nepoatei, însă pe unele reuşeşte să le şi vândă. „Ori de câte ori vin acasă, şi se iveşte vreo ocazie, fetele mele poartă costumul cu mândrie. Văd că şi nepoatei mele îi place. De mică i-am tot cusut. E cochetă, mereu se uită în oglindă”, spune bătrâna.
Portul caraşovenilor este diferit de cel al oricărei alte etnii din Banat. Are la bază o variantă veche a portului croat, specific doar croaţilor originari din Bosnia. Costumul femeiesc este compus din cămaşă cu lucrări de cusături simbolizând flora şi fauna locală. Aceasta, lungă până la glezne, este brodată pe piept şi la mâneci. Poalele sunt albe, lungi şi plisate, apretate de parcă ar fi de hârtie.
Când sunt îmbracate în costum, fetele nu se aşează niciodată, de teamă să nu-şi strice cutele. Peste poale se poartă o catrinţă neagră, numită „cheţă”, foarte scurtă, prinsă împrejurul corpului cu un brâu. Pe capul tinerelor nemăritate se prinde de jur împrejurul cocului o salbă, împodobită cu bănuţi şi muşcate. Femeile măritate au capul acoperit cu un batic, sub care-şi ascund „coarnele”, trei cozi împletite. Pe vremuri când acestea veneau la piaţă cu fructe, ele îşi puneau pe cap un coş mare din nuiele, ce se sprijinea în aceste cozi.
Costumul bărbătesc este compus din cămaşa albă, având cusătură neagră la guler şi manşetă. Izmenele sunt albe cu broderie, la brâu poartă cingătoare multicoloră, deasupra laibăr, iar pe cap pălărie.
Roxana Bălan Nafiru