Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – La licitaţia organizată pentru utilajele de deszăpezire a drumurilor naţionale nu s-a prezentat nimeni.

Şeful Secţiei Drumuri Naţionale (SDN) Caransebeş a prezentat joi stadiul de pregătire pentru iarna 2013-2014, în cadrul şedinţei Colegiului prefectural. Astfel, prin planul operativ au fost organizate 12 baze de deszăpezire (şapte pe reţeaua SDN Caransebeş şi cinci SDN Orşova).

„Intervalele de timp maxime necesare pentru nivelul I de viabilitate sunt de trei ore de la semnalarea fenomenului la răspândirea pentru combaterea poleiului şi a înzăpezirii, opt ore după încetarea viscolului sau a ninsorii viscolite pentru deszăpezirea drumului pe minim o bandă de circulaţie şi 24 de ore după încetarea viscolului pentru deszăpezirea întregii părţi carosabile”, a precizat Ioan Boba, şeful SDN Caransebeş.

Din păcate, deşi sunt asigurate prin contract materialele pentru ambele secţii, deşi pentru secţia Orşova se va semna în curând contractul pentru servicii de desăzpezire, pentru cea de la Caransebeş nu există contract. Şi asta pentru că la licitaţia din luna septembrie nu s-a prezentat niciun agent economic.

Situaţia din judeţ nu este singulară la nivel naţional. „Este în curs de desfăşurare, cu procedură simplificată, selecţie de oferte şi încredinţare directă. Deschiderea ofertelor are loc mâine (azi – n.r.), iar în paralel se va merge cu reluarea licitaţiei pe proceduri normale, iar încredințarea directă va merge până la finalizarea licitației”, a mai amintit Boba, precizând că un prim contract se va încheia, în caz fericit, în maximum zece zile.

Din planul operativ, acum sunt asigurate sarea şi nisipul pe ambele secţii, Orşova şi Caransebeş, aprovizionarea începând de azi cu clorură de sodiu şi săptămâna viitoare cu antiderapant. Conform unui act normativ actualizat pe parcursul aceastui an, deszăpezirea se poate face doar cu mijloace chimice (sare sau clorură de calciu), ceea ce ar fi exclus complet utilizarea materialelor antiderapante. Totuşi, pentru iarna ce vine s-a obţinut o derogare, prin ordin al ministrului, care permite utilizarea unor cantităţi minime de nisip.

Planul operativ pentru iarna 2013-2014 prevede aprovizionarea cu 8.530 de tone de sare, 5.500 de tone de nisip, şi 58 de autoutilaje cu lamă şi răspânditor, suplinite de 29 de autoutilaje grele pe întreaga reţea de drumuri naţionale din Caraş-Severin, care măsoară 548,385 de kilometri (270,282 în administrarea SDN Caransebeş şi 278,103 în administrarea SDN Orşova).

Flavius Rotariu