REŞIŢA – Subiectul este încadrat în şirul dezbaterilor consultative menite să ajute la elaborarea strategiei de dezvoltare locală pe următorii ani.
Reşiţenii sunt chemaţi din nou de municipalitate să participe, cu spirit civic, la elaborarea strategiei de dezvoltare locală a urbei pe anii 2014-2020, discuţiile fiind de această dată structurate
pe un atelier de lucru intitulat „Societatea civilă şi egalitatea de şanse şi gen”. Întâlnirea va avea loc joi, 24 octombrie, între orele 14.00 şi 17.00, sub cupola palatului administrativ municipal, şi se va derula sub forma unei dezbateri având rol consultativ.
„În anul 2014 începe o nouă perioadă de programare pentru Instrumentele Structurale ale Uniunii Europene, ce reprezintă principala sursă de fonduri nerambursabile pe care o au la dispoziţie comunităţile locale din România. Acest tip de strategie trebuie să demonstreze existenţa unei viziuni strategice a comunităţii, dar şi oportunitatea, prioritatea şi complementaritatea proiectelor de dezvoltare pe care le conţine, pentru îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare armonioasă a comunităţii în perioada următoare de programare. Pentru maximizarea şanselor de accesare a fondurilor europene nerambursabile, obiectivele strategiei trebuie să fie în linie cu obiectivele declarate ale Uniunii Europene, aşa cum sunt ele prezentate în cadrul Strategiei «EUROPA 2020», dar şi cu obiectivele stipulate în cadrul documentelor programatice de la nivel naţional şi regional, în vederea atingerii indicatorilor de program stabiliţi”, se arată într-un comunicat remis redacţiei.
