Îmi doresc ca România de mâine să aibă un Guvern hotărât să investească în satul românesc. Şi când spun asta nu mă refer la săli de sport imense cât o clădire de CAP şi parcuri fără sens. Ajunge ca fiecare şcoală de la sat să aibă o sală de sport, iar un parc artificial, amenajat cu bun gust în mijlocul frumuseţii unuia natural cum e satul românesc, e mai mult decât suficient.
Când spun investiţie în sate mă refer la apă, canalizare, drumuri şi fonduri pentru ca tinerii să rămână acolo. Un om care are bani să îşi cumpere utilaje agricole, care îşi poate lucra pământul fără chin, care întrevede posibilităţi de dezvoltare, care are medic în sat, dascăli pentru copiii lui şi condiţii bune pentru creşterea acestora nu va pleca niciodată la oraş. Un tânăr care este impulsionat şi ajutat să rămână la ţară, acolo va îmbătrâni. Bunul simţ şi suprafeţe întregi de pământ nu mai sunt motive suficiente să rămâi în satul tău.
Dacă vă mai amintiţi, în romanul „Ion” ţăranul îngenunchează şi sărută pământul. Era bucuros că e al lui. Azi, ţăranii noştri, şi mă refer în special la cei din judeţ, aplecați să muncească pământul, cu greu se mai pot ridica. Majoritatea sunt bătrâni, au unelte vechi, se ajută de o căruţă cu un cal (în unele sate am mai văzut şi câte un car cu boi), și totuși se încăpățânează să-și lucreze în continuare palma de pământ pe care o au din moși-strămoși și care din ce în ce mai des le dă rod sub așteptări. Câţiva îi mai întâlnim la târgurile de profil sau prin piețele județului, e drept, din ce în ce mai puțini, pentru că speculanții ocupă încet-încet și aceste redute de rezistență ale țăranului român.
Pe țăranii adevărați, cei care muncesc, îi recunoști imediat: întotdeauna pe obrajii lor vezi urmele de soare și vânt, iar în ochi le vezi rugăciunile frământate și țesute în urma copiilor plecați spre alte zări. Pentru că, să recunoaștem, majoritatea tinerilor au plecat, iar cei care au rămas caută să ia cât mai repede drumul orașului. Mai sunt și excepții, nu multe… În ediţiile viitoare o să vă prezint şi poveştile unor tineri din judeţ care au ales satul, deşi au făcut facultăţi prin Timişoara şi Cluj. S-au întors nu numai pentru că acolo le sunt părinţii, ci pentru simplul fapt că satul lor e Universul lor. Îmi place să stau cu ei de vorbă. Iubesc să aud şi altceva decât politică, de pachetul nereuşit de sănătate, de salarii mici, de proiecte ratate, de incompetenţa celor care ne conduc, de dezamăgiri şi realităţi crude. Parcă păşesc într-o altă lume. Chiar sâmbătă îmi spunea un amic că se pregăteşte să pună grâul de toamnă.
Nu am cuvinte suficiente să descriu liniștea interioară ce mă cuprinde când aud cât de frumos sună un viitor reflectat în spicul de grâu, în merele roșii ori în auriul porumbului. Chiar îmi doresc un Guvern capabil să ne alunge pofta de a abandona Veşnicia…
Nina Curiţa