REŞIŢA – Aproape 4.000 din cei 23.000 de fermieri au votat pentru constituirea Camerei Agricole Caraş-Severin.
Duminică, 13 octombrie, fermierii cărăşeni au fost chemaţi la urne pentru desemnarea membrilor în cadrul Colegiului Judeţean al Camerei Agricole, care, de acum înainte, va funcţiona ca instituţie privată de interes public, nonprofit, şi cu personalitate juridică. Noua structură va promova interesele fermierilor, va acorda consultanţă, aşa cum de altfel s-a întâmplat şi până acum, şi se va ocupa de absorbţia fondurilor europene şi de formarea profesională.
Pentru că votul a fost unul secret, în fiecare comună a fost amenajată câte o secţie de vot. Potrivit datelor prezentate ieri de membrii Comisiei Electorale, imediat după semnarea proceselor verbale, 3.893 de fermieri cărăşeni au ieşit duminică la vot. Cea mai slabă prezenţă s-a înregistrat în comuna Lăpuşnicu Mare, acolo unde nici un agricultor nu a votat, precum şi la Măureni şi Moldova Nouă, unde au votat doar câte două persoane. Ceva mai interesaţi de aceste alegeri, dacă putem spune aşa, s-au dovedit a fi locuitorii comunei Şopotu Nou, unde au votat 251 de fermieri. Prezenţă mai bună la urne s-a înregistrat şi în comunele Zorlenţu Mare (220), Ciclova Română (216) şi Berzovia (202).
În urma alegerilor, Colegiul Judeţean al Camerei Agricole numără doar 23 de membri, şi nu 25 aşa cum ar fi trebuit, deoarece nici un reprezentat din partea patronatelor din agricultură nu a dorit să intre în această structură nou înfiinţată. Următorul pas după constituirea colegiului este alegerea preşedintelui şi vicepreşedintelui Camerei Agricole. Cei doi vor fi aleşi prin vot de cei 23 de membri ai Colegiului judeţean. Potrivit legii, preşedintele CA trebuie să fie un candidat cu studii superioare în domeniul agricol, care să aibă o vechime de minimum zece ani în această ramură.
Roxana Bălan Nafiru
Rezultatele finale ale alegerilor din 13 octombrie 2013
Câştigătorii pe categorii:
I. Asociaţii profesionale din domeniul agricol şi conexe:
1. Asociaţa Crescătorilor de Albine – patru mandate (2.061 voturi)
2. Asociaţia Fermierilor din Romania, filiala Caraş-Severin, – un mandat(438 voturi)
3. Asociaţia Vălişoreana – un mandat (381voturi)
4. Asociaţia Crescătorilor de Taurine Caraş-Severin – un mandat (275 voturi)
5. Asociaţia Crescătorilor de Animale Domaşnea – un mandat (177 voturi)
II.Cooperative agricole:
1.Cooperativa „Prisecarii Hercules” Mehadia – un mandat (1.268 voturi)
2.Cooperativa „Fermierul Bănăţean” Fîrliug – un mandat (1.000 voturi)
III.Ocoale silvice private
1. Ocolul silvic Bănia – un mandat (2.013 voturi)
IV. Instituţii de învăţământ şi cercetare
1. Liceul Agricol Oraviţa – un mandat (2.034 voturi)
V. Sindicatele din agricultură:
1. Sindicatul Agrotera – un mandat
2. Sindicatul Agrostar – un mandat
VI. Fermieri peste 35 ani:
1. Pavel Nefir (1.638 voturi)
2. Darius Văcariu (605 voturi)
3.Achim Coriolan (502 voturi)
4. Ionel Ovidiu Lolea (359 voturi)
VII. Fermieri sub 35 ani:
1. Adrian Ioan Percea (906 voturi)
2. Cătălin Vânătoru (572 voturi)
3. Ioan Marius Isfan (468 voturi)
4. Stoichescu Ilie Drăgulescu (377 voturi)
VIII.Medici veterinari:
1.Colegiul medicilor veterinari: dr. Petrică Gaode (3.666 voturi)
Total: 23 mandate.
