REŞIŢA – În perioada 8-16 octombrie, trei voluntari reşiţeni participă la cursul internaţional „VIPS in Action!”.
Evenimentul, desfăşurat în Bulgaria, este organizat de Pro European Network în cadrul unui proiect despre incluziunea şi capacitarea tinerilor cu oportunităţi reduse în vederea integrării acestora pe piaţa muncii.
Proiectul este finanţat de Comisia Europeană prin programul „Tineret în Acţiune”, Centrul de Voluntariat Reşiţa fiind partenerul care reprezintă România. În cadrul proiectului, pe parcursul anului 2013 voluntarii reşiţeni au desfăşurat o serie de activităţi la nivel local în care s-au implicat peste 250 de tineri. Dintre cei mai activi au fost selectate Alexandra Purcel, Andreea Iancu şi Roxana Afrasiloaia.
Tinerele vor învăţa despre educaţia de la egal la egal (peer-to-peer), urmând ca în perioada noiembrie 2013 – martie 2014 să organizeze la rândul lor activităţi pentru tinerii din oraşul nostru. În proiect sunt implicaţi câte trei tineri din şase ţări: Spania, Italia, Polonia, Slovenia, Bulgaria şi România, tineri care vor forma o reţea de peer-to-peer education şi care se vor reîntâlni în martie 2014 când vor organiza în Spania un schimb de tineri pentru peste 40 de participanţi, tineri cu oportunităţi reduse.
Lavinia Predescu
