Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – În cea de-a IV-a etapă a Ligii Naţionale de handbal masculin, CS Caraş-Severin va primi vizita formaţiei C.S. Universitatea Bucovina Suceava. Confruntarea va avea loc sâmbătă, 5 octombrie a.c., pentru că meciul va fi televizat pe Digi Sport.

Se anunţă astfel, în Sala Polivalentă din Reşiţa, o dispută aprigă, fiindcă ambele combatante sunt în criză serioasă de puncte Gazdele au acumulat patru puncte şi ocupă locul nouă, în timp ce sucevenii au pierdut toate cele patru jocuri, fiind pe poziţia a XI-a, penultima a clasamentului. Dar, să recunoaştem, aceştia au întâlnit adversari de cupe europene.

În ceea ce îi priveşte pe elevii antrenorului Aihan Omer, evoluţiile şi rezultatele înregistrate în acest început de campionat a fost afectate de mai multe probleme de efectiv, cu patru jucători de bază indisponibili. Este vorba de Mihai Rohozneanu, Adrian Petrea, Florin Cuciula şi Sebastian Pârvan. Dar, pentru meciul de sâmbătă, 5 octombrie a.c., se speră ca cel puţin doi dintre ei să fie apţi. Astfel că, în aceste condiţii, cu un lot întărit valoric, CS Caraş-Severin este totuşi favorită. Chiar dacă va avea parte de o replică mai deosebită, ca să nu zicem disperată.

„Cu siguranţă, nu ne va aştepta un meci uşor, şi am discutat cu băieţii acest lucru, în ultimele zile, aşa cum discutăm, de altfel, înaintea fiecărei confruntări, ne-a declarat prof. Aihan Omer. Pentru că actuala ediţie se anunţă a fi una mult mai echilibrată, care va fi dominată de multe surprize, inclusiv la vârful clasamentului. Am încredere că jucătorii noştri se vor conecta şi se vor mobiliza exemplar, fiindcă nu avem voie să face un pas greşit”.