Caraş-Severin, Romania

Pe vremuri, când aveai nevoie de resursele altora, cel mai simplu era să apelezi la aşa-numita „diplomaţie a canonierei”.Trimiteai câteva nave de război care să-i pună la respect pe băştinaşi şi rezolvai problema elegant şi eficient. Acum, în secolul XXI, „băştinaşii” îndărătnici nu mai sunt ameninţaţi cu tunul, ci cu.. tribunalul.

După ce zeci de mii de români din toată ţara au decis că n-au de gând să tacă în timp ce concetăţeni ai lor sunt pe punctul de a fi daţi afară de pe proprietăţile lor de dragul RMGC, „canadienii” ne ameninţă că vom avea de suferit cu toţii. Tropăie furioşi, vor procese şi despăgubiri de miliarde, ba chiar ne „avertizează” că, dacă nu ne ţinem gura, nu mai pupăm investitori.

Altfel spus, să acceptăm o încălcare flagrantă a Constituţiei (pentru că la Roşia Montană nu se poate vorbi de un interes public ce să justifice exproprierea, ci numai de unul privat – al RMGC şi al celor care au băgat în buzunar „lobby-ul”), creând astfel un precedent extrem de periculos (să ne amintim că la fel de „îndărătnici” sunt şi românii care trăiesc deasupra gazelor de şist). Hai să spunem totuşi că pe cei de la RMGC îi înţelegi; nu sunt români, deci e normal să-i doară undeva de România.

Dar ai „noştri” ce scuză au? Premierul deja flutură de pe acum steagul alb, preşedintele Senatului ar vrea să stea în două bărci (să nu supere nici „vocea străzii”, dar nici să nu se pună rău cu „aurarii”), iar preşedintele ţării, deşi toată lumea ştie că, dacă ar fi după el, ar aproba mâine proiectul, se declară neutru (Serios? Când se pune problema încălcării unui drept fundamental ale celor pe care-i reprezinţi, tu eşti „neutru”?!). De parcă ăştia nu erau destui, se mai trezeşte şi individul Dan Şova, care se comportă mai mult ca un purtător de cuvânt al RMGC decât ca ministru al Marilor Ţepe… pardon, Proiecte (o instituţie creată, de altfel, parcă anume pentru a rezolva problema aurului şi a gazelor de şist în defavoarea României şi a românilor) şi ne explică şi el cum s-ar putea să ne-o luăm cu toţii peste bot de la canadieni. Poate-poate vom înţelege.

Şi ce anume să înţelegem? Că dacă nu ne ţinem gura o să plătim cu toţii? Hai, nu zău! Păi în cazul ăsta, putem pune problema şi altfel, pentru că nu mai e vorba să fie furaţi doar locuitorii din Roşia Montană, ci toţi românii. Iar dacă Parlamentul votează acest proiect, atunci să o facă prin vot deschis: să ştim şi noi care deputat sau senator a decis că putem fi daţi afară din casele şi de pe terenurile noastre de dragul unei firme.

Eu sunt de acord cu mineritul, dar nu sunt de acord cu cianurile şi căciulelile. Cum nu sunt de acord nici cu mizeria caracterelor ce ne înconjoară, mai urâtă decât praful minereurilor din adâncuri.

Nina Curiţa