REŞIŢA – Municipalitatea a pus bazele unei noi relaţii de colaborare oficială cu oraşul Pesaro, parteneriatul debutând pe plan artistic.
Încheierea unui nou acord de colaborare a fost aprobată zilele trecute de consilierii locali reşiţeni, iniţiativa urmărind în principal obiective culturale. Este vorba despre un document menit să întărească punţile de legătură dintre Primăria Reşiţa şi cea din Pesaro, Italia, dar şi cu Parohia Ortodoxă Română „Sf. Cuvios Ioan de la Prislop”, tot din Pesaro.
În acest context, în zilele de 14 şi 15 septembrie, la Pesaro, vor avea loc diferite manifestări cultural-artistice, municipalitatea reşiţeană urmând să trimită solişti de muzică populară şi ansamblul folcloric de dansuri populare „Bârzava”, aparţinând primăriei. Unul dintre programe va fi susţinut în centrul oraşului Pesaro, celălalt în biserica ortodoxă română din localitate.
„Avem deja legături serioase stabilite cu comunităţile din Pesaro şi Loreto, spune primarul Reşiţei, Mihai Stepanescu. Sunt două oraşe situate la mijlocul Italiei, limitrof cu Marea Adriatică. Prin Biserica Ortodoxă, prin legăturile pe care le avem direct între administraţia reşiţeană şi cele două primării din Pesaro şi Loreto, se va face o deplasare ca urmare a acelui protocol semnat, aprobat în consiliul local, şi ca urmare a solicitării prezenţei noastre acolo din partea comunităţilor arătate, invocate de mine. Ne vom duce acolo pentru câteva teme. În primul rând pentru a parafa încă un act de amiciţie şi, de ce nu, în viitorul apropiat de prietenie, de înfrăţire cu cele două oraşe. Un al doilea motiv ar fi proiecte în derulare, pe bani atraşi, bani europeni. În al treilea rând, este vorba de un schimb de experienţă pe probleme sociale, pentru că dânşii au dezvoltat acolo nişte activităţi sociale deosebite, sunt model pentru centrul europei şi nu numai, şi cred eu că s-ar preta şi la Reşiţa activităţi similare. Nu ascund faptul că vom avea întâlniri şi cu trei grupuri de investitori acolo, şi totodată pe teme cultural-artistice, şi bine-înţeles istorice. Pentru că din acea zonă au pornit armatele romane care doreau să cucerească Dacia. Este şi o statuie a împăratului Traian acolo. În orice caz, sunt locuri importante pentru noi reşiţenii, pentru noi românii, şi cred eu că vom implementa proiectele comune pe care ni le dorim atât în Reşiţa, cât şi în Pesaro, respectiv în Loreto. Oraşul Loreto este un centru spiritual deosebit, este un al doilea Vatican al Italiei şi al lumii, şi cred eu că o legătură de prietenie, de înfrăţire şi cu acest al doilea oraş este foarte importantă pentru oraşul nostru, care până acum trei ani n-a avut niciun fel de relaţii de înfrăţire. Iar cele şase stabilite până acum cu oraşe din Franţa, din Serbia şi din Turcia ar trebui să fie întregite, dublate sau completate şi de alte asemenea relaţii”.
Antoniu Mocanu