REŞIŢA – Directorul Spitalului General Pozarevac s-a aflat, marţi, la Reşiţa, pentru a prezenta proiectul. Certitudinea achiziţionării de către Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa a unui computer tomograf ultraperformant a fost adusă de dr. Dumitru Secăşan, managerul unităţii.
„Este întâlnirea lunară în România cu ocazia implementării proiectului Sănătate fără frontiere realizat împreună cu Spitalul comunal din Pozarevac. S-a dat undă verde şi s-a constatat că s-au întrunit toate condiţiile atât din punct de vedere administrativ cât şi financiar. Putem spune că acest proiect va fi realizat. A fost declanaşată procedura de achiziţionare a aparaturii, iar în 16 iulie a fost demarată licitaţia internaţională, care va dura 60 de zile. Câştigătorul va trebui să achiziţioneze computerul tomograf ultraperformant prevăzut în proiect pentru SJU Reşiţa. Acesta va realiza minimum 64 de sliceuri. Am declanşat identificarea locaţiei noului computer tomograf, ce va fi amplasat la parterul spitalului, în zona UPU SMURD”, a declarat dr. Secăşan.
Prin noul aparat, zona UPU SMURD a SJU Reşiţa va fi un centru de imagistică, cuprinzând RMN-ul şi tomograful. „Din decembrie, Caraş-Severinul va fi beneficiarul unui aparat ce va diagnostica, cu acurateţe, mare parte din patologia existentă la nivelul populaţiei. Noi dorim ca acest aparat să lucreze din plin şi în acest sens toţi medicii radiologi angajaţi ai spitalului vor efectua cursul de operare. Liderul de proiect, Spitalul Pozarevac şi directorul, dr. Srecko Bosic, au venit la momentul oportun, deoarece, acum o săptămână, tomograful-erou al SJU Reşiţa, printre cele mai vechi din ţară, s-a stricat. Repararea ar putea costa peste 10.000 de euro”, a mai adăugat managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa. Viitoarea achiziţie va fi axată pe zona abdomen, rinichi, plămâni, inimă şi vase, iar prin caracteristicile sale va putea pune diagnoză prin scanarea întregului organism în câteva secunde. Se va adresa, cu precădere, pacienţilor cu politraumatisme din evenimente rutiere sau catastrofale, fără să preia din activitatea RMN, aparatele fiind complementare pentru realizarea unui diagnostic complet.
„Am descoperit că suntem prieteni în timpul acestei colaborări. Ideea proiectului a venit în 2010 şi suma totală (atât pentru spitalul Pozarevac şi pentru cel din Reşiţa) este de 2,17 milioane de euro. Noi, iniţiatorii proiectului, avem 1,2 milioane de euro pentru reabilitarea unei părţi a clădirii spitalului din Pozarevac. Aparatura se strică, dar, dacă va dura prietenia noastră, vom reuşi să dezvoltăm parteneriatul şi pe viitor, aşa cum o facem şi acum, socio-profesional, pe baza seminariilor, a meselor rotunde şi a schimbului de experienţă. Printre cele mai importante lucruri se află sistemul informatic comun, prin care vom lega cele două spitale, şi prin care specialiştii radiologi sau de alte specialităţi vor putea să ţină legătura vizual pentru diagnoza unor cazuri speciale depistate fie la Reşiţa, fie la Pozarevac. Cazuistica pacienţilor devine tot mai complicată şi trebuie să colaborăm cu atât mai mult cu cât banii pentru tratament sunt to mai puţini”, a adăugat reprezentantul liderului de proiect, directorul Spitalului Pozarevac, dr. Srecko Bosic.
Flavius Rotariu