După spusele unor pasageri, autocarul a trecut fără probleme, joi seară, de vama română, dar autorităţile de la Nagylak au găsit unele nereguli în actele de drum. Şoferul autocarului a primit o amendă pe care, însă, nu a plătit-o pe loc.
Amenda, susţine o pasageră, era în jur de 3.500 de euro, bani pe care cei din autocar au vrut să o strângă ei, pentru a putea pleca din vamă.
Problemele turiştilor (care nu au avut nici unde să meargă la toaletă) s-au sfârşit vineri, după 16 ore, odată cu efectuarea plăţii amenzii de către un reprezentant al firmei de transport, care a adus banii de la Arad.
L.D.
