Caraş-Severin, Romania

Situaţia a două familii care locuiesc în imobilul din Piaţa Avram Iancu numărul 11, pentru care se se „duelează” în instanţă şi în declaraţii familia Bognar şi actualii locatari devine din ce în ce mai dificilă. Asta, deoarece, conform declaraţiilor Elisabetei Bognar, soţia viceprimarului, s-a obţinut o hotărâre de evacuare, care a fost ieri investită cu formulă executorie. Astfel, cele două familii ar putea fi evacuate din apartamente chiar săptămâna viitoare.

„Pe rolul instanţeleo de judecată se află un proces de evacuare a tuturor locatarilor din imobil, proces suspendat însă din cauza dosarului penal.

Am solicitat însă evacuarea acestor două familii pentru că şi-au distrus apartamentel. Nu s-au comportat ca nişte buni proprietari, dar nu m-au lăsat nici pe mine să o fac. Curtea de Apel Timişoara a investit, astăzi, (n.r.- ieri) cu formulă executorie hotărârea pe care o obţinusem anterior”, a declarat Elisabeta Bognar.

Aceasta a ţinut să menţioneze că locatarii celor două apartamente nici măcar nu mai locuiesc acolo, dar cu toate acestea o impiedică să-şi intre în drepturi.

L.S.