REŞIŢA – Sala Polivalentă din municipiul de pe Bârzava va găzdui pe 20 şi 21 aprilie Campionatul Naţional de clase, organizat în premieră în Banatul Montan.
Evenimentul se datorează în special bunei organizări ale primelor două ediţii ale Cupei Mystic la dans sportiv, din 2011 şi 2012. Alexandru Holecz, preşedintele clubului Dance Sport Mystic Reşiţa, este încântat de primirea organizării acestei întreceri naţionale, unde vor veni cei mai buni dansatori din ţară. Organizarea nu ar fi fost posibilă fără sprijinul oferit de Consiliul Judeţean Caraş-Severin, Primăria Reşiţa şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Caraş-Severin.
„Clubul Mystic Reşiţa va avea în jur de 20 de perechi numai la Campionatul Naţional de clase, unde sperăm să obţinem câteva clasări pe podium. Va fi o întrecere grea, vor veni dansatori buni, iar noi vom avea emoţii în plus, pentru că evoluăm în faţa publicului local. Ne punem mari speranţe în câteva perechi ale clubului nostru şi sperăm să ne bucurăm de reuşită la finalul competiţiei. Sperăm ca reşiţenii să fie alături de noi la această întrecere şi să ne susţină din tribuna Sălii Polivalente. Vor fi două zile de întreceri, sâmbătă, 20 aprilie, de la ora 8.30 va începe cea de-a treia ediţie a Cupei Mystic, iar de la ora 12 va debuta Campionatul Naţional de clase“, a precizat Alexandru Holecz.