Zeci de forţe de ordine, în frunte cu pompierii ISU, au fost mobilizate în spatele teatrului, acolo unde, după ora 20.00, Ioan Muscan, căţărat pe acoperişul clădirii (deasupra ultimului rând de geamuri) şi sprijinindu-se de burlan, ameninţa că sare.
Sute de oamenii s-au adunat pentru a urmări spectacolul din spatele teatrului, ce făcea concurenţă seriosă balerinilor, care, într-o altă lume, cea din interiorul clădirii, performau pe scena instituţiei de cultură.
Pompierii s-au văzut nevoiţi să umfle imensa pernă de aer, pentru a evita orice tragedie, iar mai apoi să urce scara din dotarea autospecialei pentru a-şi face drum până la Ioan Muscan. Poliţia a împrejmuit, la rându-i, zona.
Soţia şi cei doi copii minori au fost aduşi la faţa locului în încercarea de a-l convinge pe arădean să nu se arunce de pe teatru.
„Nu ştiu ce a păţit; nu ne-am certat, nu nimic”, ne-a declarat soţia, care încerca să oprească lacrimile care cădeau peste obrajii fetiţei.
După o oră de negocieri, sabotate de zgomotul făcut de maşinile de intervenţie şi de sutele de spectatori şi după ce pompierii s-au văzut nevoiţi să plimbe scara şi perna de aer după sinucigaş, care refuza să coopereze (deşi părea dispus să coboare singur scara), pompierii au ajuns până sus la arădean şi l-au salvat, în aplauzele sutelor de spectatori.
Înainte de a fi dus de poliţie cu salvarea, pentru un consult psihiatric, Ioan Muscan a declarat că a vrut să se arunce pentru că Primăria nu îi dă o casă, că a făcut greva foamei anul trecut pe acelaşi motiv şi că nu va fi ultima tentativă, următoarea ţintă fiind cel mai înalt punct de pe clădirea Primăriei.
A.B.
