REŞIŢA – Ediţia a II-a a taberei ortodoxe „Credinţă şi artă pentru toţi“ are loc, între 7 şi 12 ianuarie, în staţiunea de pe Valea Cernei. Sectorul Social – Filantropic, Misionar şi Activităţi cu Tineretul al Episcopiei Caransebeşului organizează, zilele acestea, o tabără de creaţie pentru 25 de copii, cu vârste cuprinse între 10 şi 15 ani, din oraşele: Reşiţa, Oraviţa, Anina, Bocşa şi Moldova Nouă. Este vorba despre 15 copii, câştigători ai concursurilor de cunoştinţe religioase organizate sub deviza „Să ne cunoaştem credinţa“, şi alţi 10 proveniţi din familii cu risc de excluziune socială.
Aici, participanţii sunt iniţiaţi în tainele cioplirii în lemn, sub îndrumarea sculptorului George Molin, şi sunt învăţaţi cum să confecţioneze icoane din seminţe. Din programul de activităţi al taberei am mai reţinut: prezentare interactivă pe teme de apicultură şi program religios.
Nu vor lipsi nici activităţile interactive, cu caracter ludic şi educativ, dar nici discuţiile libere cu organizatorii. La finalul taberei, lucrările realizate de copii vor fi expuse şi vernisate în cadrul unei festivităţi, la care va participa şi PS Lucian – Episcopul Caransebeşului, precum şi alţi invitaţi. Momentul festiv va avea loc la mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului“ din Băile Herculane, sâmbătă, 12 ianuarie.
Acţiunea face parte din cadrul proiectului „Tineri în Biserică“ derulat, în perioada octombrie 2012 – ianuarie 2013, de Episcopia Caransebeşului, în protopopiatele Reşiţa şi Moldova Nouă, la care au participat, până acum, 80 de copii din ciclul gimnazial.
Roxana Bălan Nafiru