Caraş-Severin, Romania

VĂLIUG – Un minor din Reşiţa a ajuns marţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă, după ce s-a lovit în partea de jos a feţei.Incidentul s-a petrecut marţi, în jurul orei 13.00, pe pârtia Goznuţa de pe muntele Semenic. Copilul se afla acolo însoţit de tatăl său şi de un prieten şi, în împrejurări destul de neclare, a alunecat de pe crosa teleschiului, fiind lovit la gură.

Un salvator montan care se afla la baza pârtiei a alertat colegii care s-au deplasat la locul incidentului. „Copilul urca pe cablu, s-a dezechilibrat pe crosă şi s-a lovit la gură. Şi-a spart gingia, iar dinţii de jos au fost serios afectaţi. Copilul era conştient şi destul de coerent în situaţia dată. Cablul a fost oprit, a fost chemată ambulanţa şi, ca să se reducă din timpul necesar ajungerii la spital, tatăl copilului a plecat cu autoturismul să o întâlnească pe drum“, ne-a declarat Ciprian Radosavlevici, salvamontistul care a intervenit.

Potrivit şefului Salvamont Caraş-Severin, Valentin Balaban, copilul a ajuns la spital unde, în urma radiografiilor, se pare că acesta nu a suferit fractură de mandibulă. În cazul unor complicaţii, minorul ar putea ajunge la Clinica de chirurgie maxilo-facială din Timişoara.