REŞIŢA – Reprezentantul firmei de pază are numai cuvinte de apreciere faţă de publicul spectator.Profitând de faptul că, la meciurile susţinute de CS Caraş-Severin, pe teren propriu, s-au luat măsuri competente de ordine şi disciplină, conform reglementărilor legale în vigoare, i-am solicitat un punct de vedere d-lui Doru Manea, reprezentantul firmei de profil. Desfăşurăm activitatea de securitate şi pază din anul 2011, asigurând în Sala Polivalentă măsuri de ordine şi disciplină. Nu am avut probleme deosebite, fiindcă publicul spectator este un bun cunoscător al handbalului şi nu exagerez cu nimic afirmând că este un promotor al fair-play-ului. Ne-am bucurat de atitudinea pozitivă a galeriei CS Caraş-Severin, care este una civilizată şi îşi încurajează exemplar echipa favorită. N-am avut nici un fel de probleme nici în cupele europene nici în competiţiile internă. Avem un public minunat, care ne-a ajutat să ne facem datoria în toate meciurile, fără să înregistrăm evenimente deosebite“.
Întrebat, dacă ar face abstracţie de regulament, ar considera că s-ar respecta ordinea şi disciplina fără prezenţa agenţilor de securitate şi de pază, Doru Manea a completat: „Sincer nu cred că s-ar întâmpla ceva. Însă, după cum ştiţi, în lumina legislaţiei suntem obligaţi să fim prezenţi în Sala Polivalentă“.
