REŞIŢA – Săptămâna trecută, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin, a avut loc evaluarea activităţii instituţiei pe anul 2012, manifestare la care au participat prefectul judeţului, Silviu Hurduzeu, şi reprezentanţi ai instituţiilor cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice.
Din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române a participat general Vasile Dospinescu, şeful Direcţiei Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei. Potrivit bilanţului, în acest an jandarmii cărăşeni au fost angrenaţi în 7.190 misiuni de ordine publică, iar efectivele din cadrul structurilor de ordine publică au executat misiuni de intervenţie pentru un număr de 850 apeluri prin Serviciul Naţional Unic de Apeluri de Urgenţă 112, în cinci localităţi.
În anul 2012 au fost organizate şi executate 1.312 misiuni de menţinere a ordinii publice prin patrule mixte, în sistem integrat poliţie – jandarmerie, pe raza a patru localităţi urbane şi una rurală, fiind constatate 80 infracţiuni cu 90 autori. De asemenea, în perioada analizată au mai fost organizate şi executate 977 misiuni de menţinere a ordinii publice prin patrule independente de jandarmi, fiind constatate 138 infracţiuni cu 166 autori.
Structurile montane din cadrul inspectoratului au executat 382 misiuni de menţinere a ordinii publice în zona staţiunilor montane şi pe traseele turistice. Pentru combaterea fenomenului infracţional şi contravenţional au mai fost executate 46 acţiuni punctuale. În scopul combaterii activităţilor comerciale ilicite, au fost identificate un număr de 72 persoane fiind ridicate în vederea confiscării a 1.266 pachete de ţigări.
Flavius Rotariu
