REŞIŢA – Numărul şomerilor angajaţi în urma cursurilor de calificare a ajuns să fie mai mic decât numărul cursurilor…Situaţia economică a judeţului Caraş-Severin dar şi criza financiară a ultimilor ani au făcut ca locurile de muncă vacante şi angajările să fie o pagină de istorie. A trecut vremea în care târgurile de joburi aduceau multora dintre noi o pâine. Iată că anul acesta a mai trecut ceva în istorie: cursurile de calificare finalizate cu angajarea majorităţii şomerilor absolvenţi. Trist, dar adevărat! Cel puţin, pentru Caraş-Severin.
Potrivit cifrelor furnizate de către AJOFM Caraş-Severin, în 2012, până la acest început de decembrie, instituţia a derulat, prin intermediul propriului Centru de Formare Profesională, un număr de 33 de programe de formare profesională finanţate din
Fondul de şomaj, la care au participat nu mai puţin de 542 de persoane. Dintre acestea, 292 sunt şomeri indemnizaţi, iar 250 şomeri neindemnizaţi. Trebuie spus că, până în momentul de faţă, din cele 33 de cursuri, doar 15 au fost finalizate, fiind absolvite de un număr de 228 de persoane. Per ansamblu, doar 25 de şomeri au reuşit angajarea, dintre aceştia 17 fiind încă în perioada de indemnizare. Evident, nimeni nu poate fi blamat pentru faptul că şomerii care au absolvit cursurile nu au reuşit să se angajeze, lipsa posturilor vacante fiind o problemă generală a pieţei muncii.
Potrivit reprezentanţilor AJOFM, majoritatea cursurilor s-au încheiat de curând, având perioade de derulare de 4-5 luni. De asemenea, programele de formare nu au demarat chiar de la începutul anului, ci abia din primăvară. În plus, în cazul unui număr de şapte cursuri, startul a fost dat abia în lunile octombrie şi noiembrie, fapt pentru care acestea nu au fost încă finalizate.
Cele mai multe cursuri organizate de AJOFM au fost pentru meseriile de lucrător în comerţ (opt serii), bucătar (patru serii), lucrător-finisor în construcţii, frizer-coafor-manichiurist-pedichiurist (câte trei serii), inspector resurse umane, îngrijitor bătrâni la domiciliu, ospătar (chelner) – vânzător în unităţi de alimentaţie, precum şi de operator introducere, validare şi prelucrare date (câte două serii). Au mai fost derulate cursuri de cofetar-patiser, contabil, electrician exploatare medie şi joasă tensiune, instalator instalaţii tehnico-sanitare şi de gaze, operator control nedistructiv, tehnician în securitate şi sănătate în muncă, precum şi de manager al sistemelor de management al calităţii.
Antoniu Mocanu
