Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – În funcţie de colegiile unde candidează, vă oferim numele şi partidul politic al celor intraţi în bătălia electorală.Ne mai desparte o săptămână şi jumătate de alegerile în care cetăţenii cu drept de vot îşi vor exprima opţiunea electorală, în funcţie de colegiile la care sunt arondaţi, pentru candidaţii la Camera Deputaţilor şi Senatul României.

Biroul Electoral Central (BEC) a emis, recent, o Decizie care stabileşte toate situaţiile în care voturile exprimate sunt considerate valabile/nule. Astfel, votul va fi valabil exprimat şi în cazul în care ştampila aplicată a depăşit limitele patrulaterului sau doar îl atinge, dar opţiunea alegătorului este evidentă.

BEC menţionează că votul este valabil inclusiv în situaţia în care ştampila este doar tangentă la un patrulater, dar nu atinge şi un altul. Mai mult decât atât, conform noilor prevederi, votul va fi valabil exprimat chiar şi în situaţia în care pe buletinul de vot sunt înscrise menţiuni ale alegătorului, iar ştampila cu menţiunea „Votat“ este aplicată în interiorul unui patrulater. Votul este considerat valabil indiferent de menţiunile înscrise pe buletin. Totodată, dacă alegătorul va aplica ştampila în interiorul unui patrulater, dar mai aplică şi alte ştampile pe buletinul de vot, ce nu ating alte patrulatere, votul rămâne valabil.

În Caraş-Severin, pentru deputaţi – Colegiul Uninominal 1 (Municipiul Reşiţa) candidează Gabriel-Florin Mastan (UDMR), Ioan Benga (USL), Cornelia Mariana Dunăreanu (ARD), Florin Ionel Demetrovici (PRM) şi Valentin Blănariu (PP-DD). La Colegiul Uninominal 2 (Municipiul Caransebeş şi comunele din zonă) candidaţii sunt Iosif Ştefan Szabo (UDMR), Dan Laurenţiu Tocuţ (USL), Alexandru Stănescu (ARD), Mihail Cionca (PRM) şi Dan Silviu Avram (PP-DD).

În lupta electorală pentru deputaţi – Colegiul Uninominal 3 (Băile Herculane, Moldova Nouă şi comunele arondate) intră Ioan Toth (UDMR), Ion Tabugan (USL), Aurel Miclea (ARD), Florin Nelu Brânzei (PRM) şi Ion Grigoroiu (PP-DD). La Colegiul Uninominal 4 (Anina, Oraviţa şi comunele din respectivele zone) candidează Ladislau Kun (UDMR), Valentin Rusu (USL), Ion Goga (ARD) şi Paul Sever Smadu (PP-DD). Pentru Colegiul Uninominal 5 (Bocşa, Oţelu Roşu şi comunele din zonele amintite), candidaţii sunt Irina Vigh (UDMR), Ion Mocioalcă (USL), Valeria Diana Schelean (ARD) şi Iancu Simion Simi (PP-DD). În colegiile uninominale pentru alegerea Senatului, la Colegiul Uninominal 1 (Municipiul Reşiţa, Anina, Oraviţa şi comunele) candidează Tunde Penzes (UDMR), Aurel Duruţ (USL), Erno Agyagasi (PPMT), Ioan Sabo (ARD), Dumitru Tilică Pârvulescu (PRM) şi Nicolae Vasile Orăvicean (PP-DD). Tot pentru senatori, în Colegiul Uninominal 2 (Municipiul Caransebeş, Băile Herculane, Moldova Nouă şi comunele arondate) candidează Makay Botond Carol (UDMR), Iosif Secăşan (USL), Tiberiu Ştefan Mănescu (ARD), Nicolae Almăşan (PRM) şi Ion Simeon Purec (PP-DD).