REŞIŢA – Duminică au fost programate meciurile etapei a VI-a a Campionatului Naţional de handbal pentru juniori I. În această rundă, echipa Liceului Traian Vuia Reşiţa a stat, întrucât C.S.Ş. Craiova s-a retras înaintea startului.
În prezent, tinerii handbalişti reşiţeni ocupă locul doi al clasamentului Seriei E, cu 8 puncte, după C.S.Ş. Sibiu, tot cu 8 puncte, dar golaveraj superior, poziţia a III-a fiind ocupată de L.P.S. Tg. Jiu, 6 puncte.
În etapa a VII-a, ultima a turului, Traian Vuia va primi replica formaţiei L.P.S. Tg. Jiu.
„Ne aşteaptă un nou meci greu, cu Tg. Jiu, ne-a declarat prof. Eva Todoruţ. Dar trebuie să-l câştigăm, pentru a ne menţine în vârf“.
