Caraş-Severin, Romania

OŢELU ROŞU – Compania Mechel a anunţat oprirea „temporară“ a producţiei la unităţile din România, inclusiv la combinatul de la Oţelu Roşu.

La finele lunii septembrie a acestui an, au apărut zvonuri despre închiderea combinatului Ductil Steel Oţelu Roşu. Imediat, reprezentanţii Mechel au declarat că s-a luat hotărârea vânzării unităţilor din România, însă au precizat că nu intenţionează să oprească producţia decât temporar, doar la unele secţii. La sfârşitul lui octombrie, activitatea de producţie la Oţelu Roşu a fost reluată, însă nu a durat decât circa o lună.

Vineri, 23 noiembrie, printr-un comunicat de presă, Mechel anunţă o nouă încetare a activităţii: „Luând în consideraţie conjunctura nefavorabilă a prețurilor pe piaţa metalurgică europeană, pe fondul creşterii preţurilor materiilor prime şi cererii reduse de produse metalurgice finite, se opreşte temporar procesul de producţie la întreprinderile din România. Decizia de sistare s-a luat în scopul reducerii costurilor de producţie şi armonizării volumului de producţie cu cerinţele pieţei. La această decizie a contribuit şi faptul că planul de producţie pentru 2012 a fost realizat înainte de termen“.

Mechel Târgovişte şi Ductil Steel Oţelu Roşu au fost oprite deja miercuri, respectiv joi, urmând ca la jumătatea lunii decembrie să înceteze producţia şi la Ductil Steel Buzău, Laminorul Brăila şi Mechel Câmpia Turzii.

În această perioadă de pauză, echipamentele şi utilajele vor fi întreţinute: „Pe perioada suspendării temporare a procesului de producție la uzinele mai sus menţionate, se vor lua toate măsurile necesare pentru menţinerea şi întreţinerea utilajelor și echipamentelor de producție. Angajaţii implicaţi în aceste activități vor primi salariile în întregime. Drepturile salariale pentru restul angajaţilor vor fi plătite, în perioada suspendării activităţii, în conformitate cu legislaţia muncii în vigoare a ţărilor respective“.

Reprezentanţii Mechel susţin că această pauză este una temporară şi că, „odată cu normalizarea pieţei, procesul de producţie va fi reluat imediat“.