Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Universitatea Eftimie Murgu a reuşit să obţină banii pentru campusul universitar de la Reşiţa, înaintea unor mari foruri timişorene.Universitatea Eftimie Murgu s-a schimbat mult în ultimii ani, lucru evident chiar la modul superficial. Clădirea arată altfel iar forul a reuşit să dobândească imobile care să întregească ansamblul universitar de pe malul Bârzavei, astfel încât curtea interioară a instituţiei nu mai este împărţită în două, cu o unitate de învăţământ mediu, cu un teren de sport. Universitatea îşi stăpâneşte întreaga curte interioară, iar între zidurile ei nu mai sunt decât proprii studenţi şi cadre didactice.

Totuşi, decizia de preluare a clădirii în care-şi avea sediul fostul Grup Şcolar Industrial „Alexandru Popp“ a venit puţin cam târziu, adică nu atunci când s-ar fi putut obţine fonduri pentru reabilitarea şi modernizarea imobilului, şi pentru adaptarea lui la nevoile învăţământului superior. Viziuni cuprinzând săli largi şi câte o aulă pentru fiecare facultate în parte, de dimensiuni mai mici decât Aula Magna.

Acum însă, forul nu mai are nici atâţia studenţi, şi nici posibilitatea de a mai cere atâţia bani, finanţarea acordându-se în funcţie de numărul tinerilor pe care-i pregăteşte, astfel că vechea clădire – singura nereabilitată din întregul complex de spaţii educaţionale –, trece acum printr-o perioadă de… conservare.

Tot banii au fost cei care au forţat mâna Senatului universităţii să adopte decizia de a preda primăriei Teatrul de Vară. În primul rând din cauza cheltuielilor mari de întreţinere, dar şi pentru că obiectivul n-ar fi putut fi reabilitat sau modernizat din fonduri proprii, şi nici din bani europeni, UE neacordând universităţilor bani pentru investiţii în obiective destinate activităţilor culturale. În plus, potrivit conducerii Universităţii Eftimie Murgu, a fost câştigat un proiect care viza construirea unui acoperiş însă au fost întâmpinate tot felul de dificultăţi. Asta pentru că modernizarea ar fi presupus montarea unui acoperiş.


Pentru ca sala să aibă o acustică bună, s-a optat pentru un acoperiş drept, însă iarna acumulările de zăpadă ar fi pus problema căderii acestuia. S-a optat pentru un acoperiş care să includă elemente de încălzire, care să topească zăpada, dar costurile de întreţinere ar fi fost inimaginabile, mai ales pentru o universitate mică. Aşa că într-un final s-a renunţat la idee.

Totuşi, proiectul de 5,5 milioane de euro dă noi speranţe universităţii de pe malurile Bârzavei.

Menţionez că este primul proiect finanţat pentru o unitate universitară, a precizat Sorin Maxim, directorul ADR Vest, prezent zilele trecute la Reşiţa. Până acum am avut proiecte doar pentru licee, din păcate resursele sunt limitate şi cred că se va opri aici cu proiectele universitare. Spun din păcate pentru că mai sunt proiecte pe lista de rezervă, pe Axa 3 (Îmbunătăţirea infrastructurii sociale – n.r.), componenta 3.4 (Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formarea profesională continuă – n.r.), au fost cele mai multe proiecte depuse pentru şcoli. Practic, la momentul depunerii, valoarea lor a fost de patru, cinci ori mai mare decât fondurile alocate. Tocmai de aceea şi acest proiect a fost o perioadă într-o listă de aşteptare şi în momentul în care s-au disponibilizat sumele s-a trecut la partea de contractare. Şi mai sunt proiecte ale unor universităţi mari din Timişoara care din păcate nu cred că vor mai ajunge la finanţare, cel puţin nu pe acest program. Ce este important, pentru că el are o complexitate atât de activităţi, cât şi a activităţilor ce vor fi generate ca urmare a implementării proiectului. (…) Proiectul urmăreşte în primul rând crearea şi diversificarea ofertei educaţionale şi cred că va fi un mare pas înainte din punct de vedere al ofertei educaţionale şi al calităţii ofertei, pentru că eu cred că este important nu doar cantitativ cât şi calitativ să fie oferite condiţii. Eu am făcut un an aici, după care am plecat la Timişoara, deci cunosc foarte bine lucrurile cum au evoluat şi cred că acest proiect va desăvârşi acest campus universitar din Reşiţa“.

Antoniu Mocanu