REŞIŢA – Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor din Reşiţa sărbătoreşte 25 de ani de existenţă. Cum un astfel de eveniment nu putea trece neobservat, membrii asociaţiei organizează, timp de trei zile, mai multe manifestări, la care sunt invitaţi să participe toţi iubitorii de cultură.
Un prim eveniment va avea loc vineri după-amiază, de la ora 16.00, la Centrul Social „Frédéric Ozanam“ Reşiţa, acolo unde va fi vernisată expoziţia cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza“ (coordonatori: Doina şi Gustav Hlinka) şi a cercului de sculptură „Jakob Neubauer“ (coordonator: George Molin). Mâine, de la ora 10.00, la Palatul Cultural din Reşiţa, va fi deschisă expoziţia de fotografii „Germanii din Banatul Montan după 1989“, cu exponate din colecţia lui Erwin Josef Ţigla, preşedintele Forumului Democratic al Germanilor din Caraş-Severin. După acest moment, va urma un program cultural festiv cu participarea formaţiilor diferitelor minorităţi naţionale ale Banatului Montan şi înmânarea celui mai important premiu al germanilor din Banatul Montan, Premiul „Alexander Tietz“, pentru anul 2012, artistului plastic prof. dr. Ion Stendl (Bucureşti). Câteva ore mai târziu, cu începere de la ora 16.00, în Sala Lira a Liceului Arte „Sabin Păuţa“ din Reşiţa va avea loc cea de-a X-a întâlnire a formaţiilor muzicale şi a corurilor germane din Banatul Montan.
Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor din Reşiţa este sărbătorită şi duminică, 18 noiembrie, între orele 8.00 şi 11.00, la Biserica romano-catolică „Maria Zăpezii“. După liturghie, credincioşii vor avea posibilitatea să viziteze o mini-expoziţie filatelică dedicată sfintei Elisabeta, patroana spirituală a asociaţiei.
Roxana Bălan Nafiru
