CARANSEBEŞ – Municipalitatea va asigura gratuit şi în acest an lemnele de foc pentru veteranii de război şi văduvele acestora, câte trei metri cubi de persoană. Materialul lemnos provine din pădurea Caransebeşului şi va fi distribuit în perioada următoare, cu ajutorul angajaţilor Serviciului de Administrare a Domeniului Public şi Privat.
Până atunci însă, veteranii şi văduvele acestora care deţin legitimaţii emise de Ministerul Apărării Naţionale, Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război pentru 2013, trebuie să depună o cerere la primărie pentru acordarea acestui sprijin de care beneficiază conform Legii nr.44/1994.
„Îi aşteptăm ca în fiecare an pe puţinii care au mai rămas contemporani cu noi, pentru a ne recompensa aşa cum se cuvine faţă de toţi cei care au suferit în cel de-al Doilea Război Mondial“, a precizat edilul Marcel Vela.
Trebuie precizat că la nivelul municipiului nu se cunoaşte numărul exact al veteranilor de război şi văduvelor acestora care mai locuiesc în Caransebeş deoarece asociaţiile de profil care îi reprezintă nu deţin o evidenţă clară. Potrivit datelor deţinute de administraţia locală, anul trecut 16 persoane au cerut să beneficieze de acest sprijin, majoritatea văduve ale veteranilor de război.
Lidia Almăjanu
