REŞIŢA – Reşiţeanul a devenit campion absolut al C.N. de Automobilism Viteză în Coastă 2012.Etapele a VII-a şi a VIII-a, de la finele săptămânii trecute, restante din luna iulie a.c., au încheiat ediţia din acest an a Campionatului Naţional de Automobilism Viteză în Coastă Dunlop. Şi, chiar dacă, în linii mari, lucrurile erau lămurite, în ceea ce priveşte clasamentele, cursele de la Sinaia au stârnit un interes deosebit, cu participarea a peste 70 de piloţi.
Din păcate pentru unii dintre ei, condiţiile atmosferice nu au fost prea prielnice, mai ales că s-a urcat pe singurul circuit stradal din ţară. Aşa cum a fost şi cazul reşiţeanului Lucien Hora, având în vedere pretenţiile maşinii sale, Lola F 3000, care i-a cam pus probleme. Cum însă prima poziţie la Open era asigurată de mai multă vreme, Lucien Hora nu a avut emoţii. Doar un regret, că şi-ar fi dorit să realizeze cel mai bun timp şi să intre în posesia „Trofeului of the Hill“. Dar, n-a fost să fie.
Revenind la competiţia propriu-zisă, campionul absolut al ediţiei 2012, s-a situat pe locul doi, în etapa a VII-a, după Paul Andronic, iar duminică, 28 octombrie a.c., deşi s-a înscris în cursă, nu a mai urcat datorită capriciilor vremii, cu ploaie, soare, ploaie. Mult mai conectat la întreceri a fost Ovidiu Zaberca, un debutant în „Viteza în Coastă“, care s-a dovedit a fi marea surpriză a campionatului, fiindcă a reuşit clasări superioare multor automobilişti cu pretenţii. „Cangurul“, cum îi spun prietenii, pentru că s-a întors acasă, după mulţi ani petrecuţi în Australia, a reuşit un excelent loc patru la Open şi poziţia a III-a, la Grupa H, deşi a intrat în concurs din etapa a VI-a.
„La Sinaia a fost frig şi ploaie, ca la… Sinaia, în această perioadă, ne-a declarat Lucien Hora, de la A.C.M. Sport. Nu a ieşit cum ne-am dorit, nu ne-a mers strategia, ca în alte curse, dar a fost bine. Eu am plecat la drum să câştig şi anul acesta şi am câştigat. Ovidiu a pornit fără obiectiv, dar pe parcurs am convenit să ajungă cât mai sus. Este o performanţă pentru el, care îi dă încredere că va reuşi mai mult în 2013“.
