ANINA – Calea ferată Anina-Oraviţa se numără printre cele 12 tronsoane scoase de CFR la închiriere.Compania Naţională de Căi Ferate organizează la finele acestei luni, la Bursa Română de Mărfuri (BRM), licitaţie publică cu strigare pentru închirierea a 12 secţii de cale ferată care aparţin infrastructurii feroviare neinteroperabile. Printre acestea se află şi calea ferată Anina-Oraviţa.
Durata de valabilitate a contractului de închiriere este de patru ani, iar criteriul de atribuire va fi preţul cel mai mare. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 31 octombrie 2012, ora 9.00, deschiderea acestora urmând să aibă loc în aceeaşi zi la ora 10.00, la sediul Bursei Române de Mărfuri.
Operatorii economici desemnaţi câştigători sunt obligaţi să preia şi personalul CFR existent sau care îşi desfăşoară activitatea pe acest tronson pentru asigurarea pachetului minim social existent la momentul închirierii, în conformitate cu prevederile legislative.
Nina Curiţa
