Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Blocul Naţional Sindical (BNS) propune majorarea salariului minim pe economie la 1.000 de lei şi reducerea cu patru procente a contribuţiilor de asigurări sociale plătite de către angajator, precizând că, în felul acesta, România ar începe să aplice una dintre condiţiile asumate.

„Una dintre condiţiile asumate de România este tocmai raportul dintre salariul minim şi salariul mediu. Noi continuăm să cofinanţăm locuri de muncă foarte slab plătite“, este opinia preşedintelui BNS, Dumitru Costin.

El a adăugat că propunerea de majorare a salariului minim a fost dublată de propunerea privind reducerea CAS tocmai pentru ca angajatorii să resimtă cât mai puţin această creştere fără ca aceste măsuri să aibă efecte negative asupra bugetului de stat.

„Este un lucru normal şi cel mai îndreptăţit şi modest lucru pe care ar trebui să-l ofere Guvernul. Cei 750 de lei – salariul minim actual reprezintă 180 de euro şi asta nu se poate. Cei 1.000 de lei solicitaţi reprezintă un minim de bun-simţ. Ştim că nu se poate mai mult, dar în urma scumpirilor la gaz, energie electrică şi încălzire trebuie să facem această solicitare. Aici nu e vorba de declaraţiile guvernanţilor că nu sunt bani, ci de oamenii care fac PIB-ul. Trebuie legiferată situaţia, pentru că unui meseriaş bun, 750 de lei nu-i ajung. Logica merge mai departe, pentru că şi contribuţiile la CAS şi pensie cresc. Meseriaşul respectiv va trebui să aibă şi o pensie decentă, şi asta e valabil atât pentru mediul privat cât şi pentru cel public“, a precizat Nicolae Drăgan, preşedintele BNS Caraş-Severin.

Demersurile confederaţiei sindicale pentru viitorul apropiat cuprind şi strângerea de semnături pentru noul cod al muncii. „Pentru această iniţiativă legislativă trebuie să adunăm 500.000 de semnături la nivel naţional. Pentru aceasta, vom crea o «echipă mobilă» care se va deplasa în locurile cu trafic intens din Reşiţa şi chiar din judeţ, pentru a atinge numărul propus pentru judeţul Caraş-Severin. Vom solicita, astfel, sprijinul bătrânilor, al copiilor şi al celor care înţeleg situaţia actuală“, a mai amintit Nicolae Drăgan.

Flavius Rotariu