REŞIŢA – La această concluzie se ajunge văzând datoriile enorme faţă de stat, înregistrate în judeţ.La finele lunii iulie, bilanţul Fiscului cărăşean stabilea un nivel total al arieratelor posibil de recuperat la suma de 107,52 milioane de lei, fiind demarate procedurile de executare silită pentru nu mai puţin de 84% dintre acestea. Adică pentru 90,73 milioane de lei.
„Aplicarea măsurilor de executare silită s-a realizat numai pentru 84,39% din totalul arieratelor bugetare posibil de recuperat înregistrate la data de 31 iulie 2012, deoarece există cazuri de contribuabili care au depus deconturi de taxă pe valoare adăugată cu sume negative, cu opţiune de rambursare şi care au solicitat compensarea din aceste sume a obligaţiilor restante pe care le înregistrau“, se arată într-un raport purtând semnătura lui Erzsebet Stănilescu, director executiv adjunct al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice din Caraş-Severin.
În acest sens, în primele şapte luni ale anului, au fost comunicate 18.973 de somaţii însoţite de titluri executorii pentru creanţe însumând 90,59 milioane de lei. De asemenea, au fost instituite 1.071 de popriri asupra veniturilor datorate debitorilor de către terţi, pentru creanţe totalizând 17,54 milioane de lei. Un alt număr de 18.361 de popriri au fost instituite asupra disponibilităţilor băneşti existente în conturile bancare ale debitorilor, pentru creanţe în sumă de 50,7 milioane de lei. Au mai fost instituite 35 de sechestre asupra unor bunuri mobile aflate în proprietatea debitorilor, având o valoare totală estimată la 3,31 milioane de lei, şi alte 17 asupra unor imobile ale datornicilor, a căror valoare estimativă cumulată ajunge la 5,27 milioane de lei.
Trebuie spus că în primele şapte luni ale anului, încasările totale din arieratele bugetare au însumat 86,27 milioane de lei, dintre care 81,66 milioane de lei au fost din categoria celor posibil de recuperat, dar şi 4,61 milioane de lei din cele considerate nerecuperabile. Din cele 81,61 milioane de lei, 16,52 milioane de lei erau datorii mai vechi, înregistrate şi la data de 31 decembrie 2011, în vreme ce restul de 65,13 milioane de lei fiind „adunate“ anul acesta.
Ca un scurt bilanţ, după şapte luni de fiscalitate, cărăşenii au îmbogăţit bugetul general consolidat al statului cu 320,46 milioane de lei, dintre care 50,07 milioane au fost „luate cu forţa“, prin măsurile de executare silită, reprezentând 15,63% din încasări.
Antoniu Mocanu
