Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Stadionul „Mircea Chivu“ a găzduit, miercuri 22 august a.c., de la ora 18.30, şi nu de la ora 18, (datorită caniculei), meciul de verificare dintre CSM Şcolar Reşiţa şi C.S.M. Lugoj, formaţii care se vor întâlni oficial şi în noua ediţie a Ligii a III-a, Seria a IV.

A fost o confruntare mai mult decât amicală, totuşi, fiindcă lugojenii şi-au apărat şansele cu îndârjire, uneori dincolo de limita regulamentului, acuzând, la final, chiar şi arbitrajul. Cu toate acestea, reşiţenii au fost superiori, conducând ostilităţile în majoritatea timpului, printr-un joc laborios şi pragmatic. Însă nu putem neglija şi situaţiile de gol ale oaspeţilor. Dar, de fiecare dată, Darius Haidău a fost la post. Drept urmare, elevii antrenorilor Gheorghe Barbu şi Valentin Boşca, s-au impus cu scorul de 4-1 (2-0), prin golurile înscrise de Bitiş (3) şi Dâlvaru (din 11 metri).

„A fost un joc util al nostru, pe fondul unei replici surprinzător de bună a lugojenilor, dacă nu luăm în calcul unele intrări dure, care ne-ar fi putut costa, ne-a declarat prof. Cristian Bobar, preşedintele CSM Şcolar Reşiţa. Din păcate, nu avem o bancă de rezerve, la nivelul echipei care a fost utilizată în primă repriză. Aceasta că sunt mulţi juniori, faţă de care trebuie să avem răbdare. Oricum, până la start, care s-ar putea să se amâne cu o săptămână, încercăm să mai găsim unele soluţii de completare a lotului.

CSM Şcolar Reşiţa: Haidău – Bogdan, Pistol, Câmpeanu, Pitaru, Breşneni, Kovacs, Bitiş, Costescu, Beloescu, Dârvaru. Au mai jucat: Negrilă, Loba, Negrei, Tecsi, Raul Uţiu; Antrenori: Gheorghe Barbu şi Valentin Boşca; C.S.M. Lugoj: Iordache – Mânecar, Hromei, Ardeleab, Ştreangă, Crişan, Anagor, Patriţoaia, Stoica. Au mai evoluat: Prearparu, Vânătu, Bărburescu, Gruneanţu, Buligă, Şerban, Rusu, Ploscaru, Dobra.

Au arbitrat Dorin Viona, asistat de Silviu Haramuz şi Petru Andrici, toţi din Reşiţa.