Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Sezonul oficial al reducerilor a început încă de acum o săptămână. Neoficial, pe vitrinele unor magazine din municipiu puteai zări scris, încă de acum o lună, „Reduceri de la 50 la 70%“.

De la sandale şi balerini, până la tricouri şi accesorii, toate sunt acum la preţ mai mic. Reducerile pornesc de la 20% şi pot ajunge la 70 – 80% spre finalul perioadei de lichidare a stocului, spre bucuria doamnelor şi domnişoarelor, care nu recunosc niciodată că au suficiente haine şi accesorii în garderoba proprie.

Dacă până acum preţul unei rochii vaporoase de vară sărea de 100 de lei, acum, cu aceeaşi sumă se poate cumpăra două sau chiar trei astfel de articole vestimentare. Nici pentru o cămaşă cu mâneci scurte nu veţi mai plăti preţul vechi. Acestea costă între 20 şi 30 de lei. Cele mai ieftine sunt maieurile, pe care cumpărătorii nu plătesc mai mult de 20 de lei. Preţuri bune au şi costumele de baie, cu până la 30% mai ieftine faţă de preţul afişat la începutul sezonului estival. Şi adolescenţii pot profita acum de reduceri substanţiale la articolele de vară.

Un tricou cu mesaj haios, care va atrage cu siguranţă privirile fetelor, costă la reducere 40 de lei, în timp ce pentru o pereche de pantaloni scurţi domnii nu vor scoate mai mult de 50 de lei din buzunare. Şi pentru că de anotimpul ploios ne desparte mai puţin de o lună, sandalele, şlapii de plajă sau balerinii nu mai reprezintă o necesitate. Astfel, o pereche de sandale din piele costă la reducere 70 de lei, iar balerinii au preţuri cuprinse între 35 şi 60 de lei, în funcţie de model, dar şi de magazinul din care perechea este cumpărată.

Roxana Bălan Nafiru