Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Stadionul „Mircea Chivu“ din Valea Domanului a găzduit, la finele săptămânii trecute, o partidă amicală de fotbal între CSM Şcolar şi Muncitorul Reşiţa, un derby amical reşiţean. Întâlnirea s-a încheiat cu scorul de 1-1, prin golurile înscrise de Beloescu (din 11 metri), respectiv Vali Popescu.

A fost o confruntare echilibrată, în care „oaspeţii“, pregătiţi de prof. Viorel Lolea, şi-au creat mai multe ocazii de gol, în special în prima repriză, dând o replică viguroasă elevilor antrenorilor Gheorghe Barbu şi Valentin Boşca. Dorian Micloşină junior, asistat de Dorin Şelep şi Tudor Bogdan, toţi din Reşiţa, a condus următoarele formaţii: CSM Şcolar: Stoica – Blaga, Pitaru, Uţiu, Negrei – Loba, Doană, Bârsan – Tecsi, Beloescu. Au mai jucat: Haidău, Guşcă, Miloş, Potocianu, Bitiş, Dâlvaru, Costescu şi Breşneni.

La finalul meciului, trei dintre componenţii grupării din Valea Domanului au fost anunţaţi că se renunţă la serviciile lor. Este vorba despre Rareş Blaga, Raul Uţiu şi Alexandru Bârsan. „Aceşti jucători nu au confirmat exigenţelor antrenorilor şi am fost nevoiţi să ne despărţim de ei, ne-a declarat prof. Cristian Bobar, preşedintele clubului. Referitor la Casian Doană, el este un caz special, având în vedere tinereţea şi talentul. Ne dorim să-i găsim o echipă în care să joace, să nu stea pe banca de rezerve“.